Aghiutza.com | Umor cu premeditare

Pentru că la cofetărie nu mai au trotinete, le-a luat mă-sa tuturor idioţilor maşini. Da, bă, tu ăla cu Tiguan, care mi-ai luat faţa şi m-ai salutat împăciuitor după şi eu am încuviinţat afabil cu degetul mijlociu, ştim că o ai în minus, că doar de-aia ţii covrigul pe SUV, dar chiar aşa, să-ţi pui număr B XX TNY?

Şi voi, ăia cu drumurile şi cu sistematizarile şi cu maşina cu radar chircită în varful pomului şi cu semafoarele inteligente dublate de şoferi proşti şi cu hypermarketurile în buricul de ţigancă revărsată peste ea însăşi al Bucureştiului, mi-aţi făcut din maşină trotinetă agabaritică, că mai mult de 10 pe oră nu s-a sculat din Iuliu Maniu până în Chitila, vedea-v-aş curăţând peşti îngheţaţi cu pixul pe o şalupă în mijlocul Atlanticului!

Şi tu, meseriaş care l-ai citit pe Bacovia cu 5 vieţi în urmă şi acum ţii lecţii de astrologie politică convivilor într-o speluncă numită probabil “La sapa îngropată”, ai rămas fără semnale stânga atunci când te-ai uitat la grasa de urâtă-ta şi obidit te-ai hotărât să o iei la palme numai cu stânga şi numai în zilele de post? Că aşa-i frumos, să opresc în mijlocul drumului şi să-ţi umplu pe geam cămara de mezeluri, nu?

Iar tu, dărâmat de Buftea, data viitoare când mă mai aştepţi în curbă, după pod, în mijlocul drumului pe linia continuă şi te scarpini să te bagi în faţa mea fix când mă vezi că vin ca un zmeu acefal cu draci şi cu 90-100, pune-ţi originile la vedere ca sa nu orbecăi prin decedaţi degeaba, frâna-ţi-s-ar berea în gât şi muierea în toţi salahorii satului aşa cum am frânat eu în curul tău! Pentru că sunt un finuţ, bă, în morţii mă-tii!

X-Ray Dog - Angel’s Flight

(Imagine: cartoonstock.com)

Poliţia Română. Încredere şi siguranţă. Cooperare. Solicitudine. Ingeniozitate. Decizii la limită. Dar mai ales.

20:30

Cartierul Militari, Bucureşti, într-o zi de miercuri. Zonă uşor citadină, blocuri relativ urbane, ferestre de calitate nemaţească, stereo de la un pick-up rusesc vechi transformat în staţie, transpiraţie între ţâţe şi buci, Albacher la promoţie, un televizor NEI din ‘87 cu mileu şi pescar chinezesc pe el, Nokia cu wi-fi şi wallpaper cu Florin Limbric şi, bineînţeles, Aly, care a împlinit nişte ani care i-a împlinit el atunci când a dat cheful ăla caterincă care am fost toţi de ziua lui. “Femeia meeeeea, femeia meea, dujmanii meeeei, dujmaniii meeeei, valoarea meeaa, valoareeeeaaa meaaa…”

“Puuuuula mea!”

22:32

Secţia de Poliţie 21. Ţââââr! Ţââââââr! Ţââââââââr! Ţâr în morţii mă-tii! Un cap de poliţist se mijeşte din tavan, prin gura de aerisire. Chiar dacă îşi încordează şi ultimul muşchi pentru a menţine corectă postura de somn a liliacului, şapca nu-i cade de pe cap. “Antoane, am găsit cremşnitu’, mă…”. Din spatele unei uşi pe care scrie “WC” se aude un grohăit buşit. “Antoane, ţi-e bine, mă? Îţi aduc un furdalizon d-ăla?” Ţââââââââââr! “De la cremşnit nu cred că e, da’ oricum îl duc la criminalistică… şi-apoi la balistică să vedem cum dracu’ a ajuns acolo…”. Ţâââââr! Poliţistul face un salt acrobatic cu două rotiri la 360 de grade şi un triplu şurub şi pică pe vârfurile picioarelor. Ţâââr? Aruncă cremşnitul înspre biroul de unde sună telefonul şi face încă un salt, de data asta eliptic. Aterizează pe scaun înaintea obiectului încă zburator, c-o mână scoate un ziplock şi prinde cremşnitul, iar cu cealaltă ridică receptorul. “Alo?… da… aha, aha… adresa?… şi de unde ziceţi că se aude muzica?… aha, aha… o să trimit de-ndată un echipaj”.
Trosc, se-aude dinspre WC. “Antoane, mai poţi, mă, sau sun direct la morgă?”.

22:50

Înapoi în Militari. “Femeeeeeia meeeaa, femee…”. “Puuuuuuuuuuuuuula mea!”.
“Bună seara, dumneavoastră aţi făcut sesizarea?”, se postează în faţa uşii un poliţist tinerel cu trăsături fizionomice care nu-l recomandă pentru domeniul în care lucrează. “Da”. “Rezolv acum”. Iese în stradă şi scoate staţia. “Cornele, cheamă întăriri. Pare chef mare şi s-ar putea să iasă cu scandal, ştii cum sunt ăştia”. În nici zece minute sosesc pe îngusta străduţă trei maşini de poliţie, o dubă, un ARO, o ambulanţă şi o maşină de pompieri. Un poliţist în etate deschide energic uşa ARO-ului, care se desprinde şi loveşte zgomotos asfaltul. “Băi, ce pizda mă-sii, cu scotch aţi reparat-o?” Expiră lung a resemnare, după care ia din torpedou o hârtie împăturită. E planul clădirii. Tinerelul se apropie de el şi se sfătuiesc preţ de câteva minute, aruncând în jur ocheade încifrate. Ritos, moşul dă din degete ordine poliţiştilor adunaţi în jurul lui. Aceştia se răspândesc prompt şi ocupă locuri strategice, în spatele maşinilor sau al boschetelor. “Băi, ce pizda mă-sii?”, ţipă poliţistul în vârstă la un coleg care se pitulase după un pechinez. Micuţa alee până la intrarea în bloc e împânzită cu oameni în albastru. Tinerelul şi moşul se îndreaptă aplecaţi spre uşa blocului. Clic, clic, clic!, se aud pistoalele armându-se aproape concomitent.
“La trei. Unu, doi, tr…”

23:30

Tot Militari. “Femeeiaa…”. “Puuuuula mea, frate!”

23:35

Secţia de Poliţie 21. Ţâââââââr! Ţââââââââr! Ţâr, futu-ţi gura mă-tii! “Alo? A, da… păi am trimis echipaj… da’ n-au putut să intre în bloc, că e cu interfon…”. Pune telefonul în furcă şi-şi întoarce capul spre un colţ al încăperii: “Antoane, au adus băieţii care au fost la intervenţie cremşnituri proaspete… vrei unul?”

P.S. Ar fi trebuit să fiu în pauză, dar momente ca acesta mă fac să-mi amintesc de motivul pentru care mi-am făcut blog.
P.P.S. Ora 2:18 AM. “Bă, opriţi în pula mea muzica aia!”. Petrecerea continuă.

Dumitru Fărcaş - Bărbătesc din Maramureş

(Imagine: byfinalone.blogspot.com)

Pentru că statul degeaba m-a obosit mai mult decât îl obosesc pe Tăriceanu tentativele sintactice de plasare a lui “pe” în propoziţie, mi-am permis să-mi iau o mică pauză de muncă. Sau concediu de servici’, cum ar spune DJ Ghelasie de la Radio Butimanu dacă ar exista. Aşadar, până în septembrie, să aveţi parte de şaorme cât mai de bonton când mergeţi în Bamboo şi neapărat să încercaţi micii cu muştar săsesc din Kristal Glam Club.

Air - Alpha Beta Gaga

Paparazzilor le freamătă buzele într-un unison organic, ca şi cum toţi ar fi angrenajele unei exagerate maşinării cu declanşator şi obiectiv la capătul degetelor. Nările colective amuşină cu nesaţ aerul dimineţii de mai. Cavităţile nazale se contractă şi se dilată într-o cadenţă fulgurantă, maladivă. “Bă, care pizda mă-tii te-ai băşit?”, strică tensiunea estetică a tabloului un băieţandru cu chipiul pe-o parte. În grup, părăsesc ascunzişul pe burtă şi se târăsc până la o Dacie jerpelită, repudiindu-l pe bătrânul pentru care intensitatea momentului şi costiţa cu mazăre de dimineaţă s-au dovedit a fi copleşitoare.

Cele mai prestigioase tabloide şi-au trimis oameni în faţa Loteriei pentru câteva cadre cu Tomy din Mirăslău, un om autentic şi în cel mai înalt grad câştigător a 4 milioane de euro, care urmează să-şi ridice premiul. Paparazzii de la Practic în bucătărie şi de la Revista Patriarhiei Române n-au ajuns încă. Dintr-o dată, toţi tresar spasmodic şi îşi duc reflex aparatele la ochi. Dintre ei, un chelbos cu vestă desfirată scoate un icnet buşit: în mână avea creionul. E de la un ziar provincial şi în urma reducerilor de buget este nevoit să deseneze pozele senzaţionale. Alarmă falsă însă, nu-s decât doi pui de ţigani care ies tiptil pe un geam lateral cu un dulap, două calculatoare, un water cooler şi o canapea pe care picoteşte o funcţionară şi le încarcă într-o căruţă.

Paparazzii alungă cu un oftat grozava opinteală musculară. Într-un final, soseşte Tomy. În spatele Daciei, iar convulsii, iar icnet de la chelios. Tomy este flancat de doi zdrahoni care-şi rotesc suspicioşi ochii în orbite. Unul e şeful de post din sat, altul e tânăr. În faţa lor, avangarda, primarul satului, îndepărtează căcaţii de câine c-un băţ. Un cârnat stafidit se înscrie într-o traiectorie funestă spre paparazzo-ul pleşuv şi se sparge la impact. Iar icnet, dar resemnat. Dinspre nicăieri, se îndreaptă către Tomy o băbuţă cocârjată. Matahalele îşi încordează fălcile într-un debut de înjurătură, însă Tomy le face semn din index s-o lase să treacă. Scoate de la chimir o bucată de parizer de Dorohoi învelită într-un şerveţel şi i-o dă. Clic! Doi paparazzi o zbughesc. “Nu şi-a uitat originile: Tomy îi face concurenţă lui Becali la dărnicie!”. “Câştigătorul lui Dumnezeu! Va candida la prezidenţiale?”.

Tomy mătură cu privirea împrejurimile, după care îşi drege cu o mişcare delicată pantalonii de fâş care îi intraseră în cur. Clic! Alt paparazzo o ia olimpic la goană. “Câştigătorul la Loto e o brută socială! Ascundeţi copiii! Puşcărie!”. Mai rămâne cheliosul cu vestă. Mâzgăleşte ceva pe foaie, şterge, iar mâzgăleşte. Paf!, îi zgâlţâie capul o palmă grea peste ureche. “Ce morţii mă-tii faci pitulat lângă Dacia mea, mă, vrei să-mi furi genţile şi casetofonu’? Futu-ţi morţii mă-tii, chem Poliţia! Fire-aţi ai dracu’ de pensionari!”. Chelbosul este dislocat în şuturi. Creionează în mers ceva şi se cară, şontâc-şontâc, şi el. “Bucureştiul, oraşul bătăuşilor! Ţărani needucaţi! Puşcărie!”.

După o jumătate de oră, ajunge şi paparazzo-ul de la Practic în bucătărie. Cel al Patriarhiei a preacurvit cu mama altui şofer într-un schimb laic de replici şi acum face mătănii pe marginea drumului. În faţa Loteriei nu mai sunt decât căcaţi răşchiraţi. Nici urmă de Tomy. Paparazzo-ul trage o poză mintală cu ceea ce e posibil să se fi întâmplat şi dă să plece. “Nenea, ne ajutaţi şi pe noi să urcăm asta în căruţă?”, strigă dintr-o parte cei doi ţigănuşi care acum împing de zor o Dacie jerpelită.

Iggy Pop - The Passenger

(Imagine: d0wn.com)

În caz că vă ospătaţi cu vreo gustare în timp ce citiţi aici, trebuie să vă avertizez că puteţi continua liniştiţi, întrucât e un post fără scârnăvii prea mari. Mai exact, nu e despre Fuego sau despre Pepe, ci despre Oana Zăvoranu, deci tolerabil. Şi nici poza nu e foarte greţoasă dacă reuşiţi să faceţi abstracţie de ea. Buuun. Acum, trecând la subiect, e indicat să nu fi ştiut până fix după parcurgerea acestei propoziţii că Oana şi-a lansat, la finele anului trecut, o bogată colecţie de păpuşi omonime, colecţie formată dintr-un singur, dar variat în sinea lui sintetică, model.

Conform unui calcul al ziarului Cancan, jucăriile i-ar fi strecurat Zăvorancei, până acum, cam vreo 35.000 de euro la slip, fără ca măcar dansul sau masa, sau chiar dansul pe masă, să facă parte din program. Bani care - zic ei, de la Cancan, apoi zice şi ea, Oana, ar zice şi Hruşă, dar e prea ocupat să asigure fundal sonor versurilor jeluite de Păunescu sub duş - zugrăvesc o afacere profitabilă.

Preîntâmpin curiozitatea voastră (cine mă-sa a putut să cumpere aşa ceva?) şi vin cu un răspuns gata gândit, ca să vă scutesc de luni de pârpăleli şi de inevitabile afecţiuni neurovegetative: muşterii au fost, de fapt, destul de puţini. Însă când cei câţiva părinţi care au cumpărat o Zăvoranu în miniatură au sosit acasă de la muncă şi au găsit păpuşa cântând apocaliptic, răţoindu-se la fiica lor sau sărind la beregata celorlalte jucării, au crezut că e defectă şi s-au repezit la magazin să ia alta.

The White Stripes - The Hardest Button to Button

Este că vi s-a luat de campania asta electorală la fel de revigorantă ca o clismă cu aracet? Este că vi s-a promis până acum cel puţin o Nicoleta Luciu sau un Terente, în funcţie de gen? Norocul nostru pe lumea asta e că avem, în contrapondere la afişele roş-galben-portocalii cu mascaragii în ipostaze proletare de sculeri-matriţeri, o seamă de conserve de voie bună şi ştiri inutile.

Informaţia care echilibrează forţele telurice de azi vine de la Cancan: o româncă oploşită în Italia este pe cale de a patenta o nouă formă de turism, eminamente neaoşă, şi anume turismul infracţional. Din păcate, casa lui Năstase nu figurează ca obiectiv turistic, însă acest neajuns este compensat prin excursiile în zona Mediaşului, cu escală în Avrig, oraşul lui Mailat.

Astfel, broscarii interesaţi de civilizaţia română se pot bucura de o promenadă prin cartierul lui Mailat, fugăriţi de câini şi de copii cu mâinile întinse, au ocazia să se pozeze în faţa casei acestuia, dacă mai au cu ce, şi pot ciocni un pahar de vorbă cu vecinii în timp ce le sunt furate hainele de pe ei. Nu ştiu dacă organizatoarea s-a gândit, dar pentru o experienţă cât mai exhaustivă e preferabil ca pachetul de bază să ofere şi un viol la hotel, cu materialul clientului.

Nu în ultimul rând, există opţiunea ca în bilet să fie inclus şi un tratament stomatologic. Cum adică de ce? Ca să aibă turiştii cu ce să rânjească la aparatul foto după buturuga de tradiţie primită peste faţă, fireşte.

Tihuana - Tropa de Elite

(Imagine: inthebuffadventures.com)

Întâi au sugerat-o neohegelianiştii, apoi au venit animatoarele din Bamboo şi au confirmat-o decisiv: Dan Diaconescu e adevăratul Midas al zilelor noastre! Cu doar o uşoară atingere a degetului pe butonul de emisie, transformă realitatea imediat înconjurătoare ba în scandal, ba în revelaţie mistică. Aşa că uitaţi de Mama Omida, uitaţi de Vrăjitoarea Metamizoala, uitaţi de creditele pentru tefloane la second hand, pentru că ultimul fenomen naţional, mai pe val decât team building-urile la Geoagiu Băi, este Iliuţă. Care Iliuţă nu s-a sinucis şi nici nu a jucat pocher pe dezbrăcate cu strigoiul Elodiei, dar totuşi a izbutit weekend-ul trecut să fie la OTV, la aceeaşi masă cu Dan Diaconescu. De ce?

Pentru cei care chiar au preocupări serioase şi nu zac cataplexic în faţa OTV-ului, aflaţi că Iliuţă ghiceşte câte borcane de compot de kiwi ai dosit pe vremea comuniştilor sub parchet, câte fire de păr ai pe cur (plus diametrul şi lungimea fiecăruia dintre ele, în picometri) şi dacă vecinii vor scoate sau nu, peste trei săptămâni, butoiul cu varză în casa scării. Toate astea numai la auzul numelui şi al datei de naştere ale telespectatorului, şi după mâzgălirea unei foi cu forme pornite parcă din tentativa unui manelist de a expune ce a înţeles el din Critica raţiunii pure. Însă prorocul cu lanţ de aur şi freză de Rahova nu s-a oprit aici cu sentinţele sibilinice. Între două pauze publicitare la medicamente naturiste pentru herpes anal, Iliuţă s-a suit la un nivel global şi a întrezărit un doliu naţional în Italia în mai, o bucată de catastrofă în SUA prin iunie, iar în cazul României nu ştiu ce lucruri bune, în curând.

După emisiune, m-am proptit de-o sticlă de bere şi-am scrutat cu mintea spusele lui Iliuţă: ce naiba se poate întâmpla în România bine, în viitor? Pleşu preşedinte? Van Basten antrenor la Steaua? Corina Caragea în Playboy? Şi-apoi, dintr-o dată, m-a izbit! Mi-am dat seama că, graţie lui Iliuţă, vom afla în sfârşit cât ia Esca leafă de la Sârbu.

The Knife - Heartbeats

A fost un Paşte deziluzionant. Am aşteptat cu poantele cinice gata conturate în colţul gurii ample reportaje de la secţiile de urgenţă, chinuite de revărsări de mocofani prăbuşiţi cu drobul între urechi şi de jupânese înţepeniţe cu furculiţa între degete. Nimic. Abia am prins, pe Pro TV, rătăcită printre Oprescu şi tămbălăul de la supermarket-uri, o ştiruţă lipsită de sevă, mai scurtă decât o conversaţie între soţii Columbeanu, în care abia a apărut sfios cuvântul indigestie. Apoi, am sperat la o revenire spectaculoasă când am pescuit una c-o toxiinfecţie alimentară suferită de Ovidiu Lipan Ţăndărică şi trupa lui, dar era de la calitate, nu de la cantitate.

Nici prestaţia ecologiştilor n-a fost mai revigorantă. Degeaba s-au dat cu ghiotura materiale despre grătaroturiştii care au lăsat în urma lor până şi casetele cu Hruşcă, că n-a răsărit nici un ecologist să ne prezinte, cu diagrame şi zel apos picurat printre strungăreţe, impactul pe care un prezervativ uscat îl are asupra mediului, asta în timp ce în spatele lui saltă unul cu drujba şi defrişează 10 metri pătraţi de pădure dintr-o singură aruncătură de braţ.

Noroc cu pesediştii care au mai dres, cât de cât, busuiocul evenimenţial şi i-au adunat pe pensionari la un izvor în parcul Mic şi Bere. Adică invers, înţelegeţi voi. Pensionari care 364 de zile plimbă printre gingii sudălmi adresate clasei politice, scuipă sânge de căpătat (că ei nu mai au), iau pe datorie Prostamol şi Viagra, ca mai apoi, în prima zi de solicitudine electorală, să dea lustru protezei şi să se mătrăşească de-acasă în pas de incertitudine cardiacă pentru a înfuleca un cârnat cu Geoană de gât, iar la finalul zilei să se întindă împăcaţi la orizontală şi să refuze să crape cu dreptul de vot la piept.

Chiar, ăstora de ce le mai este îngăduit să voteze? Sau de ce le este îngăduit, lor şi românilor, să deţină PET-uri cu volum mai mare de 3 litri? Ca să râgâie şi să se scarpine pe burtă după mici, să se urce în barcă a doua zi şi să se ducă cu hârdăul la biserici pentru a-şi potoli setea cu apă tămăduitoare de trup şi suflet? Să-i scoată cu cuvioşie ortodoxă nasul babei care ţipă din colb “dă-te, bă morţii mă-tii, în lături, să apuc şi eu măcar şase litri!”, că trebuie să ducă acasă şi pentru cumnatul, săracul creştin, care n-a putut să bată drumul până acolo pentru că îi dă numai cu încheietura peste ochi lui cumnata?

Păcat de ciocli, dar, până la urmă, ferice de cei săraci cu duhul, căci la anul poate crapă mai mulţi şi poate bagă şi la noi la Cooperativa Dumbrava iPhone-uri furajere.

The Killers - When You Were Young

(Imagine: www.thejonblog.com)

Antena 2, seara târziu, e un fel de OTV, dar fără audiență și în general cu o atmosferă de plictis soporific. Joi seara am dat peste o emisiune marcată cu “Special”, care se numea, grav, cam așa: “Otrava din alimente - Ce ne lasă nutriționiștii să mâncăm de Paște”. Într-o parte a studioului era invitat unul cu față de iluzionist de petreceri pentru copii, cu plete și îmbrăcat în costum roșiatic cu cerculețe și triunghiuri. În partea cealaltă, unul cu păr grizonant și față de academician eșuat în trening prin piețele de cartier. În centru, moderatoarea cu spirit blond și cu față cam neprezentă.

Când am nimerit eu cu ochiul în discuția lor, iluzionistul perora - cam ca CTP-ul pe vremea când se încrunta pe la Hurezeanu în emisiune - despre tehnici de urinare & căcare. Mai peste vreo 10 minute, a trecut la diaree. Am profitat de pauza publicitară și m-am furișat pe un alt canal. N-am riscat să mă mai uit, mai ales că venea Paștele și, vorb-aia, pofta bună. Păi dacă, Doamne ferește, reveneau cu o emisiune cu un titlu de genul “Feng shui câmpenesc vs. Tae Bo silvic” și se apucau să vorbească despre facelift-urile și liposucțiile Elenei Ceaușescu?

Hooverphonic - Renaissance Affair

(Imagine: www.cartoonstock.com)

Seminar, FJSC. Profa: “Vă rog să scrieţi pe o foaie părerea voastră despre filmuleţul vizionat. Poate scrie şi George, după ce se trezeşte…”. Însă adevăratul motiv pentru care v-am chemat aici nu ţine de reveriile mele, ci de ceva mult mai important, aproape la fel de important ca spălatul zilnic pe dinţi. Ţine de siguranţa noastră, a copiiilor noştri, a copiiilor lor, a dobitoacelor din ogrăzi şi, de ce nu, a parlamentarilor. Pentru că dacă nici în inima democraţiei, recte Palatul Parlamentului, nu te poţi simţi în siguranţă, atunci unde? La Dan Diaconescu în bucătărie? La Nicoleta Luciu între sâni? La Băsescu pe chelie?

Aşa că vă aduc, nu fără riscuri operaţionale (”băăăăăi, ce faci acolo?”), dovada vie, dar ortografic cam dată de gard, că la Palatul Parlamentului nu va fi niciodată un atac cu “fire gans”. Poate cel mult cu “fraier guns”.

Ştiu, poza e mai confuză chiar decât mintea lui Vali Stan, dar dacă mai stăteam câteva secunde cu telefonul nemişcat, riscam să fiu placat de un bivol de la pază.

Gorillaz - Kids with Guns

Atunci când se preface că-i pasă, Guvernul României dă impresia că face chestii. Sau, cum ar zice Oreste, de când cu ţicneal… ezoterismul învârtit pe la emisiunea “Codul lui Oreste”, dă impresia că face dintre cele ce aparţin lumii materiale. Una dintre aceste chestii moşite recent de Executiv este site-ul www.startinternship.ro, al cărui nume spune cam tot ce e de spus despre proiect. În mod absolut firesc, site-ul arată suficient de nasol, dar nu de-asta ne aflăm aici.

Cei care vor să se înregistreze ajung, la un moment dat, să completeze câteva câmpuri. Ei, şi taman când completam pe-acolo m-a traversat, din senin, un fel de epifanie viscerală, o iluminare transistorică asupra motivelor pentru care summit-ul NATO nu s-a ţinut şi nu se va ţine niciodată la Pătârlagele sau măcar la Santropel Conference Centre din Bolintin Deal. Este vorba despre consistenţa cosmopolită a numelor. Pe când Bucureşti poate fi transfigurat, ţac-pac, în Bucharest, respectiv Budapest, Pătârlagele rămâne, invariabil, Pătârlagele.

De aceea, mă bucură nespus de mult că avem şi noi o suită de aşezări săteşti sau citadine cu denumiri de rezonanţă internaţională - fapt semnalat tocmai de formularul de înscriere al site-ului antemenţionat -, care pot găzdui oricând evenimente de anvergură globală. Astfel, oraşul Qwerqwer din judeţul Alba este ideal pentru un Global Youth Summit, Troy (Dâmboviţa) se pliază perfect pe cerinţele Galei de Decernare a Premiilor Oscar, iar Ksjdkf (Covasna), prin specific şi tradiţie, este clar prima opţiune pentru Jocurile Olimpice din 2012.

În altă ordine de idei, că tot vine Paştele, aş vrea să ştiu şi eu, de la cei care au mai fost, cum sunt oamenii şi bucătăria locală în localitatea Imobiliareazi din Cluj şi cam cât costă biletul de tren, pentru că m-ar tenta să organizez un happening restrâns, de bonton, acolo.

Massive Attack - Teardrop

Gata, de data asta chiar am spart norma la bombe! Sau nora la plombe, nu mai ţin minte exact, pentru că eram puţin abţiguit şi parcă mă şi doare pumnul. Cert e, însă, că în premieră exclusivă pentru cititorii acestui blog sunt primul care dă o ştire de senzaţie imediat după vreo trei sau poate chiar patru săptămâni de la apariţia ei!

Aşadar, sunteţi gata să vă dezvălui ceea ce ştiaţi deja? Ia fiţi atenţi: cică Laura Andreşan vede verde-n faţa ochilor! Şi nu pentru că Mutu i-ar fi lăsat cash de data asta, ci pentru că Laura vrea s-o pună de-o partidă la Primăria Capitalei. Drept pentru care s-a ciupit lasciv de sfârcuri prin faţa Partidului Verzilor şi şi-a dat fără îndulpecare câteva palme peste buci, în speranţa că ecologiştii o vor lua măcar la o (candida)tură în vară, la locale.

În cazul ăsta, e evident: Vanghelie poate deja să-şi pregătească bocceaua şi, dacă se grăbeşte puţin, are şanse să prindă măcar un loc în peluză la următoarea spirală MISA. În politică nu mai are sorţi de izbândă, zic. Parizerul împărţit prin pieţe şi cele câteva clipuri electorale nu îi vor aduce decât câteva voturi fleşcăite, de la un snop de pensionare recunoscătoare din zona Rahova-Ferentari. Andreşan, în schimb, dacă se produce cum trebuie prin cluburile de striptease şi în calupurile nocturne de publicitate erotică, va câştiga cu siguranţă încrederea bărbaţilor cu drept de vot. Odată aleasă, însă, se iveşte o mare nelămurire: banii îi vrea înainte sau după mandat?

Local H - Bound for the Floor

(Imagine: www.anu.edu.au)

Putem să dormim liniştiţi: autorităţile dorm şi mai mult ca noi. Probabil mănâncă şi mai mult. Şi au şi mintea mai odihnită. Ceea ce înseamnă că acolo unde noi acţionăm mai puţin raţional şi mai mult impulsiv, ele nu acţionează deloc, ci se uită tâmp în staţie, în aşteptarea unui ordin de sus. Aşa se face, îmi explic, că poliţiştii de frontieră de la Vama Calafat au luat la trei păzeşte o mână de nemţi înarmaţi până-n desuuri cu CD-uri, bannere, reviste şi afişe anti-NATO şi antiglobalizare, după care i-au expediat înapoi la ei acasă. Bine le-au făcut diversioniştilor ălora, riscam dracu’ să ne tăiem la deget c-o revistă din aia proaspăt tipărită, cu paginile ascuţite, dacă lansau un atac de gherilă asupra tarabelor din Bucureşti.

Până la urmă, e de înţeles nevoia de a se lua măsuri profilactice pentru ca Summit-ul NATO să meargă ceas. Dacă tot nu prea putem face unele dintre lucrurile cu care eram obişnuiţi - cum ar fi mersul liber cu maşina - pe durata şederii marilor capi ai lumii în Bucureşti, măcar să fim în deplină siguranţă atunci când nu le facem. În acest sens, propun un raid al mascaţilor prin pieţele bucureştene pentru a confisca de la băbuţele posibil anarhiste întreg arsenalul de ouă sol-aer, castraveţi teleghidaţi, nuci cu ceas, prune artizanale, căţei de usturoi-capcană, brânză antipersoană şi fasole cu mecanism de declanşare acustică.

Treble Charger - Friend of Mine

Pentru că era timpul să trec la lucruri şi mai neserioase, am parcurs, cu respiraţia întretăiată, o anchetă a ziarului Cancan care s-a lăsat aşteptată ani de zile. Astfel, în urma unui filaj deopotrivă abil şi intrepid, desfăşurat în veceul clubului Bamboo, detectivii privaţi de preocupări reale ai tabloidului sus-numit au descoperit că Elena Băsescu nu are 24 de ani (mă rog, 24 sau 25, sau între; sau poate chiar amândouă), cum se vehicula până acum pe la simpozioanele ştiinţifice din Japonia, ci 28. Sau 29. Sau pe-acolo.

În urma acestei şocante lovituri de imagine la adresa instituţiei catwalk-ului, reacţiile au fost pe cât de inventate, pe atât de neaşteptate. Dan Diaconescu a luat prompt atitudine şi a schimbat imediat întrebarea afişată pe ecran, din “Credeţi că exportul de zacuscă va exploda în urma succesului lui Costel Busuioc?” în “Sunteţi de părere că Elena Băsescu preferă abordarea religioasă maniheistă celei care asertează omnipotenţa divinităţii?”. În tabăra cu reacţii adverse la medicaţie, în direct din rezerva sa, Vadim Tudor a jurat că nu va tolera intrigile secesioniste ale instalatorului maghiar care încearcă să separe munca de distracţie în timp ce-i repară chiuveta. În schimb, Cătălin Botezatu a declarat că poziţia sa în legătură cu subiectul se va regăsi în noua lui colecţie haute couture de primăvară-iarnă-toamnă-vară (a dracu’ încălzire globală, a dat totul peste cap). Cât despre Alina Plugaru, tocmai mi s-a confirmat că poziţia ei rămâne, în continuare, aplecată.

Talking Heads - Psycho Killer

(Imagine: www.catavencu.ro)

Gâtuit de certitudinea că vă pasă şi că vă scărpinaţi dubitativ între urechi din cauza lipsei mele de pe blog, mă văd nevoit să împrăştii misterul: în urma onorabilului loc 21 obţinut la RoBlogFest, la categoria jurizată Cel mai bun blog (din vreo 450, mulţumesc frumos, poftă bună şi vouă), au sărit pe mine ofertele de publicitate mascată precum ciomăgarii din presă pe aia mică a lui Băsescu.

Mi s-au propus prototipuri de pungi de seminţe pe care să le iau la test drive-uri, ca să scriu mai apoi pe blog despre feeling-ul pe care l-am avut la cârma unor astfel de pungi de ultimă generaţie, despre consum (urban - pe stadion, în parc sau la Mall; extraurban - în faţa căminului cultural, pe mirişte, pe podişcă sau în şanţ) sau despre cum am simţit tracţiunea integrală a palmei vecinului de dedesubt care a cedat nervos şi mi-a altoit vreo două după ce i-am tot scuipat o juma de zi coji de seminţe în balcon.

Până acum totul a decurs fără cusur, însă în zilele următoare sunt programate probele de anduranţă: aruncatul ambalajului peste gard, masticaţie gimnastică în parc, 100 m (minute) ronţăit şi tir combinat de flegme şi coji. Voi reveni cu detalii (mint, n-o să revin cu nimic, poate doar cu fălcile inflamate). Tzuc, ne vedem în Beijing!

The Dandy Warhols - We Used to Be Friends

Ca să încep într-un ton optimist, pentru că mai încolo o s-o dau în miştouri, redau nedisimulata efuziune sentimentală a unei bătrânici simpatice, probabil din vechea gardă a Regimentului de Gămălii “Apaca”, cu ocazia aniversării lui Ion Iliescu: “V-am văzut prin ’55-’56… Ce bărbat eraţi! Şi acum sunteţi un bărbat apetisant…”. Motivul pentru care, însă, această controversată declaraţie cu vaste implicaţii geopolitice n-a fost preluată de CNN, Al Jazeera, Le Monde Diplomatique şi Trinitas TV este că a fost umbrită, la mustaţă, de un alt eveniment-cheie în plan global: lansarea noii sigle Dacia, cu ocazia Salonului Auto de la… de-acolo, de la ei, că oricum nu interesează pe nimeni.

Multe seminţe s-au crăpat pe marginea şi mai ales în capul subiectului de la recenta lui împrăştiere în media, îndeosebi datorită trăsăturilor pe care sigla le-ar avea în comun cu un desfăcător de capace. Eu zic, însă, că nu asta e problema şi că eroarea morfologică făcută de designerii noii identităţi vizuale nu este una de natură bahică. Păi, din moment ce ştabii afacerii nu vor să renunţe la trecutul triumfal al maşinii şi ţin la valorile acumulate încă de la începuturi de brandul Dacia, n-ar fi fost firesc ca sigla să fie un ansamblu format din patent, şurubelniţă, sârmă de cupru, cheie franceză şi cric?

Din moment ce sunteţi pe aghiutza.com şi nu pe blogul Elenei Udrea, sunt convins că aţi intuit, încă de la însemnarea precedentă, că am fost tocmit de Oana Zăvoranu să înnoroiez eticheta nepătată a lui Vanghelie, în prag de fugă electorală pentru Primăria Generală a Capitalei. Tot datorită flerului vostru investigativ, e posibil să fi anticipat că Oana Zăvoranu, candidata secretă şi de cert prestigiu din partea PRM, plănuieşte să vopsească autobuzele, troleibuzele, tramvaiele şi trenurile de metrou în culorile tricolorului, să le doteze cu aer condiţionat şi cu scaune din piele fină de veveriţă africană, după care să le vândă organizaţiei parareligioase “Martorii lui Elodia” din Copşa Mică.

Ceea ce nu veţi ghici niciodată, însă, este că purtătoarea de stindard naţionalist şi de silicoane a singurului partid-ospiciu din România este, de fapt, un alter ego al lui Vanghelie. Iar ambii reprezintă două dintre multiplele disjungeri schizofrenice ale Marioarei Murărescu. Bun, acum că delirul meu a atins pragul paroxistic şi cămaşa îmi devine din ce în ce mai strâmtă, e cazul să suflăm în lumânare şi să dăm drumul la casetă:

P.S. Binecuvântaţi fie băieţii de la psdtuts.com cu cât mai multe sinecuri, că au tutoriale faine.

Oare la ce se gândeşte primarul Vanghelie atunci când nu se gândeşte la nimic? Oare cu ce idei vine el în consilii atunci când nu e prezent? Oare se duce la toaletă în timp ce se află la volan? Răspunsul la aceste întrebări - dar şi la cea legată de manevrele subterane care au făcut ca Gabriel Cotabiţă să nu primească încă premiul Nobel pentru fizică - numai în fotografia de mare rezistenţă de mai jos! În care este surprins însuşi biroul de lucru al lui Vanghelie!! …Necenzurat!!!

« Previous entries